AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

 

 

Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum si pentru modificarea și completarea unor acte normative, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 212 din 06.06.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu
nr. D599/06.06.2024,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum și modificarea și completarea unor acte normative.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Potrivit Notei de fundamentare, măsurile preconizate urmăresc pe de-o parte asigurarea  continuității măsurilor de sprijin asociate Programului IMM PLUS, în concordanță cu limitele impuse de aplicarea  Cadrului temporar de criză pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei 2022/C/ 131/1/01 și luând în considerare consumarea plafoanelor de garantare actuale ca urmare a interesul sporit al mediului de afaceri pentru accesarea acestei scheme, iar pe de alta simplificarea proceselor şi evitării unor întârzieri foarte mari în ceea ce privește emiterea acordurilor pentru refinanțarea creditelor contractate în cadrul programului ”Noua Casă”, emise de către Ministerul Finanțelor.

4. Precizăm că prezentul proiect reprezintă forma refăcută a unui alt proiect ce viza exclusiv modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, pentru care Consiliul Legislativ a emis avizul favorabil cu observații și propuneri nr. 561 din 5 iunie 2024, acestea fiind însușite în totalitate de inițiator.

5. La titlu, este de analizat dacă, pentru exprimarea sintetică a obiectului reglementat, în acord cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta nu ar trebui reformulat, în sensul indicării exprese a celor două acte normative vizate prin proiect.

6. La art. III cu privire la dispoziția tranzitorie în legătură cu solicitările de refinanțare a creditelor garantate de stat în cadrul Programului, înregistrate la Ministerul Finanțelor anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,  sub aspect formal, propunem eliminarea din cuprinsul alin. (2) a titlului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009, acesta fiind deja redat în cadrul alin. (1) al articolului în discuție.

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

București

Nr. 568/06.06.2024